„Mi s-au mai luat o dată probe, în urmă cu o lună și jumătate. Eu știu că aceste probe biologice se pun undeva și se păstrează. Ce au făcut cu probele date de mine până acum? De ce vor noi probe, încearcă să închidă cazul?”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Monica Melencu.
Femeia a spus că luni seara au venit poliștiștii la poarta ei pentru a o convinge să dea noi probe biologice, însă a refuzat inclusiv să semneze procesul verbal încheiat de aceștia. Astfel, s-a ajuns la emiterea unui mandat pentru a i se preleva probele.
„Au venit luni seara doi domni și o doamnă de la poliție, mai să mă ia pe sus să dau aceste probe biologice. Au stat mai bine de o oră la poartă, timp în care au încercat să mă ia pe sus, să dau aceste probe biologice. Le-am spus clar că refuz. Au încercat să pună martori care să semneze că au văzut mașina poliției la poartă și că eu nu vreau să dau aceste probe. Le-am spus respectivilor
Femeia a afirmat că, în cazul fiicei sale, peste două săptămâni se împlinesc șase luni de la dispariția Luizei, iar anchetatorii nu au suficiente probe care să arate că Luiza este moartă.
„Nici nu au căutat-o. Am făcut noi demersuri ca familie să o cautăm și peste granițe, dar autoritățile nu au făcut niciun demers. Susțin că sunt două fete moarte. După părerea mea, fetele acestea nu sunt moarte. Nici nu sunt acte în acest sens. S-au rezumat doar la anchetarea lui Gheorghe Dincă. Restul membrilor familiei au fost aduși o singură dată, la cererea noastră și atât. Eu vă spun că degeaba se taie coada la un șarpe, că ea se regenerează dacă îi lasă capul”, a declarat Monica Melencu.
Mama Luizei bănuiește că noile probe biologice ar putea fi implantate în elementele găsite pentru a se putea declara și decesul Luizei.
„Dacă pentru Alexandra au dat ceva în spațiul public că au mai găsit probe, pentru Luiza nu au dat nimic și acum au venit ca să ceară noi probe biologice să implanteze în oasele de la lizieră probe ADN și să închidă și cazul ei. Noi nu suntem așa proști cum ne cred ei”, a mai spus mama Luizei Melencu.
Femeia a afirmat că probele ADN date până acum au constat în prelevarea de salivă.
Procurorii au mers, luni, acasă la mama Luizei pentru prelevarea de ADN pentru noi expertize genetice, însă Monica Melencu a refuzat procedura, după ce s-a consultat cu avocatul. În aceste condiții, anchetatorii au obținut de la Tribunalul București autorizare, iar marți vor preleva probele.